ÎPS Teodosie ajunge azi la judecata Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Ce acuzații i se aduc

ÎPS Teodosie ajunge azi la judecata Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Ce acuzații i se aduc
Publicat: 29/02/2024, 08:42
Actualizat: 29/02/2024, 10:24

Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, ajunge joi în fața Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, care îl va judeca pentru „acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”.

Acuzațiile vin după ce prelatul a insistat în repetate rânduri pentru ridicarea Arhiepiscopiei pe care o conduce la rang de mitropolie, cu toate că aceasta nu îndeplinește toate condițiile pentru acest lucru.

Și declarațiile controversate din ultima perioadă, dar și conflictul cu Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, îl aduc pe ÎPS Teodosie în fața Sinodului.

Invocând faptul că insistând cu înverșunare în demersul său, respins de altfel pentru prima dată în 2003, IPS Teodosie încalcă „ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române”, Cancelaria Sfântului Sinod a anunțat că „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică” vor fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţei din 29 februarie a Sfântului Sinod, arată hotnews.ro.

Ședința este programată să înceapă la ora 10:00.

Mesajul lui Teodosie pentru credincioși

Miercuri, cu doar o zi înainte de a ajunge la judecată, ÎPS Teodosie le-a cerut credincioșilor să se roage pentru el, pentru Patriarhul Daniel, dar și pentru membrii Sfântului Sinod, ca aceștia să aibă „cuget bun” și să ia decizii „după voia lui Dumnezeu”.

„Să fiţi încredinţaţi, ca părinte, aici, în ţinutul apostolic al Sfântului Apostol Andrei şi al Sfântului Apostol Filip, vă voi fi mereu fidel şi mă voi ruga pentru toţi. Rugaţi-vă şi frăţiile voastre, dobrogenii, pentru mine, rugaţi-vă pentru întâi stătătorul bisericii noastre, pentru Preafericitul Patriarh Daniel pe care eu îl cinstesc şi îl respect, pentru toţi membrii Sfântului Sinod ca să avem credinţă curată şi cuget bun şi toate cele pe care le hotărâm să fie după voia lui Dumnezeu”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, la Radio Dobrogea.

ÎPS Teodosie șochează din nou: „Bărbatul trebuie să aibă barbă. Bărbaţii fără barbă sunt ciuntiţi”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat că bărbatul trebuie să aibă barbă. „Bărbaţii fără barbă sunt ciuntiţi”, a spus el.

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat marţi seara, la Radio Dobrogea, de ce poartă barbă slujitorii Bisericii Ortodoxe.

„Aşa este firesc. Barba este lăsată pentru bărbaţi. Sunt şi excepţii, oameni spâni cărora nu le creşte barba şi sunt trişti unii dintre ei care ar vrea să aibă. Bărbatul trebuie să aibă barbă.

Bărbaţii fără barbă sunt ciuntiţi. Orice bărbat ar trebui să poarte barbă, cu atât mai mult slujitorii Bisericii Ortodoxe. Ei trebuie să aibă chipul lui Hristos, care a purtat barbă. Au purtat şi apostolii şi toţi părinţii Bisericii noastre. Barba este un element natural, care ţine de bărbăţie şi cu atât mai mult slujitorii trebuie să poarte această podoabă lăsată de Dumnezeu”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024